„Pasul ultim în evitarea războaielor este de a-l face pe omul de stat responsabil în faţa legii“, s-a spus în deschiderea procesului de la Nürnberg. Astăzi, credibilitatea normelor societăţii internaţionale este pusă la îndoială de Assad.
Pe tot parcursul săptămânii trecute, cei mai importanţi stakeholderi ai Administraţiei Obama au fost trimişi în punctele gravitaţionale ale imaginarului naţional şi global, pentru a convinge grupurile ţintă (poporul american prin intermediul Congresului, pe de o parte, opinia publică globală via G20, pe de alta) de legitimitatea şi necesitatea unor eventuale lovituri militare asupra regimului Assad. Dar care sunt argumentele pe care Administraţia Obama le mobilizează în pledoaria sa?
Misiunea de a obţine susţinerea Congresului le-a revenit lui John Kerry şi lui Chuck Hagel, doi foşti veterani ai Vietnamului, cunoscuţi pentru reticenţa de a accepta cu uşurinţă utilizarea forţei militare şi adversari tradiţionali ai implicării Americii într-un nou conflict din Orientul Mijlociu. Pentru Kerry, argumentul esenţial al pledoariei pentru lovitura împotriva lui Assad nu ţine neapărat de traversarea frontierei pe care chiar Obama a enunţat-o în urmă cu câteva luni. Mult mai important, „această dezbatere este despre o frontieră globală, o frontieră a umanităţii, este o linie roşie pe care, oricine are conştiinţă, trebuie să o traseze“. Ceea ce contează pentru Administraţia Obama pare să fie mesajul colateral, pe care, o eventuală neutralitate a „societăţii internaţionale“, în aces caz, l-ar putea transmite tiraniilor de pretutindeni: armele de distrugere în masă devin o componentă legitimă, utilizabilă, o altă parte a arsenalului convenţional. „Ştim că Assad va interpreta tăcerea noastră ca pe o invitaţie de a utiliza acele arme fără impunitate. Iar impunitatea creează oportunitate, în mod specif
