Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul director al Cancelariei Prefectului, fosta iubită a cântăreţului Fuego

Publicat in Gazeta Noua, marți 10 septembrie 2013 ·

Ana Maria Ciauşu, noul director al Cancelariei Prefectului, era o favorită a tabloidelor, în urmă cu ceva timp, ea fiind iubita cântăreţului Paul Surugiu, cunoscut drept Fuego.

Numele tinerei liberale era foarte des întâlnit în ziarele tabloide, în urmă cu mai mult timp, ea fiind cunoscută drept iubita din Slatina a lui Fuego. Ana Maria Ciauşu a devenit director al Cancelariei odată cu numirea în funcţia de prefect a lui Cătălin Rotea. Aceasta a activat o îndelungată perioadă în cadrul CNSLR-Frăţia.

„În ceea ce priveşte parcursul meu profesional, pot să va spun că cea mai mare parte a activităţii mi-am desfăşurat-o în Bucureşti, în cadrul CNSLR-Frăţia, având funcţia de asistent la cabinetul preşedintelui, şi apoi consilier al preşedintelui. Atribuţiile mele constau în gestionarea şi organizarea activităţii Cabinetului CNSLR-Frăţia atât din punct de vedere al activităţii interne, cât şi din punct de vedere al relaţiei cu ministerele, patronatele, guvernul, societatea civilă şi mass-media. Pe lângă aceste atribuţii, am fost şi reprezentantul Comisiei de tineret a confederaţiei în cadrul organismelor internaţionale de profil şi mă refer aici la participări la cursuri, seminarii şi conferinţe internaţionale”, a declarat ea.

Ana Maria Ciauşu a adăugat că, după această perioadă, s-a mutat, din motive personale, în Iaşi, unde s-a ocupat de o activitate privată.

„Astăzi mă găsesc în poziţia de a reprezenta Instituţia Prefectului judeţul Olt, ocupând funcţia de director al Cancelariei, lucru care mă onorează şi mă obligă, în acelaşi timp, să mă achit de toate atribuţiile ce îmi revin cât mai bine cu putinţă”, a mai spus ea.

Ana Maria Ciauşu l-a înlocuit în funcţie pe Dan Stoichicescu.

Ani buni, iubirea lui Fuego pentru Ana Maria s-a dovedit motorul unei relaţii care se părea că va sfârşi fericit, în faţa altarul

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 29 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°