Gheorghe Săsărman, Cuadratura cercului. Fals tratat de urbogonie,

prefaţă de Mariano Martín Rodríguez;

Bucureşti, Editura Nemira, 2013,

Seria Maeştrii SF-ului românesc, 252 pag.

Noua ediţie a Cuadraturii cercului se încheie cu o „repede privire în urmă” detaliind destinul sinuos al unei cărţi singulare. Scrisă în 1969-’70, bate pe la porţile mai multor edituri şi apare, în fine, în 1975, la Editura Dacia. Cenzura reţine 26 din cele 36 de povestiri. Autorul se stabileşte în anii ’80 în Germania. Povestiri din volum sunt incluse în diverse antologii din ţară şi din străinătate. Prima versiune integrală apare în traducere franceză, în 1994. O ediţie definitivă în ţară, în 2001. În 2010, Mariano Martín Rodríguez, excelent cunoscător al literaturii române, o traduce, entuziast, în spaniolă (studiul introductiv e preluat în ediţia de acum). Graţie intermedierii sale competente, cartea e tradusă în Statele Unite (Seattle, 2013), de către celebra Ursula K. Le Guin (căreia scrisul lui Gh.S. i se pare „fantastic, intelectual, ironic, experimental”). Ediţia americană selectează 24 de povestiri, cartea având parte, aşadar, şi de o nouă cenzură – de data aceasta, intervine gustul scriitoarei de peste ocean.

Cuadratura cercului este o înşiruire de fragmente autonome – descrieri de oraşe ideale şi imposibile prin chiar întemeierea lor trufaşă în natură şi, deci, împotriva ei. Urbogoniile lui Gh.S. sunt dublate de mici proiecte-vinietă ale arhitectului – fiecare oraş are o emblemă alcătuită din cercuri, pătrate şi triunghiuri, matematic distribuite, imaginând grădini ale paradisului în viziunea unui geometru obsedat de simetrii. Mici poeme în proză, eseistico-filosofice, ludicmeditative, dar şi cu fine mesaje etice – un fel de fabule ale aşezărilor ambiţioase de comunităţi umane –, ele nu se supun fără rest niciunei încadrări într-o specie o