O nouă celulă guvernamentală pentru monitorizarea scurgerilor de apă radioactivă de la centrala avariată Fukushima s-a reunit pentru prima dată marţi pentru a soluţiona această gravă problemă, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului japonez, relatează miercuri AFP şi EFE.
‘Vom elabora până la sfârşitul anului dispoziţii concrete’, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, în cursul unei conferinţe de presă. ‘Aşa cum a spus premierul în faţa Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), situaţia se află sub control, iar problema scurgerilor radioactive trebuie soluţionată’, a declarat Suga, la două zile de la desemnarea oraşului Tokyo ca gazdă a Jocurilor Olimpice din anul 2020.
Sub tutela acestei celule guvernamentale, ministrul industriei Toshimitsu Motegi va prelua conducerea unei echipe de specialişti pentru soluţionarea definitivă a problemei scurgerilor de radiaţii.
Importante cantităţi de apă contaminată sunt stocate în rezervoare cu fiabilitate îndoielnică sau au inundat subsolul centralei Fukushima Daiichi, grav afectată de cutremurul şi tsunami din 11 martie 2011.
Mai mult pe Economica.net
O nouă celulă guvernamentală pentru monitorizarea scurgerilor de apă radioactivă de la centrala avariată Fukushima s-a reunit pentru prima dată marţi pentru a soluţiona această gravă problemă, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului japonez, relatează miercuri AFP şi EFE.
‘Vom elabora până la sfârşitul anului dispoziţii concrete’, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, în cursul unei conferinţe de presă. ‘Aşa cum a spus premierul în faţa Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), situaţia se află sub control, iar problema scurgerilor radioactive trebuie soluţionată’, a declarat Suga, la două zile de la desemnarea oraşului Tokyo ca gazdă a Jocurilor Olimpice din anul 20