* Triumf Cerna ocupă a treia poziţie a clasamentului după victoria cu Pescăruşul
Duminică, la Horia, chiar şi fără doi dintre titularii de bază, Mărginean şi Algiu, care au semnat pentru AS CS Delta 2013, Izbânda a făcut scor contra echipei Tractorul: 7-1. A fost un meci la discreţia oaspeţilor pentru care au jucat inclusiv Niţor şi Mihailov, la ultimul lor meci pentru Izbânda şi ei fiind deja în curtea tulcenilor. Tot în deplasare şi tot la scor a câştigat şi Noua Generaţie Măcin în deplasarea de la Frecăţei, acolo unde Viitorul a jucat de la egal la egal şi fără goluri cu echipa din Măcin după care jucătorii gazdă au cedat fizic în a doua repriză. Sau mai bine zis au jucat… la deal.
Pe a treia poziţie a clasamentului a apărut după meciul de duminică Triumf Cerna, care s-a impus cu 4-1 contra echipei Pescăruşul Sarichioi. Aşa, ca să închidă gurile proaste ale contestatarilor de după meciul de cupă pierdut cu Razim Jurilovca.
Scor categoric s-a înregistrat şi la Babadag, acolo unde Granitul a trecut peste eşecul de la Jurilovca şi s-a impus cu 4-0 contra celor de la Troesmis Turcoaia, echipă care are parte de un debut de campionat infernal contra celor mai bune echipe din campionat.
În fine, la Baia, Hamangia şi Luceafărul s-au contracarat reciproc pe tot parcursul jocului astfel încât egalitatea a fost consemnată la finalul jocului, 2-2, oaspeţii fiind cei care se pot lăuda cu un punct obţinut pe un teren pe care majoritatea echipelor din campionat vor pleca fără bagaj de puncte.
Meciul dintre Naţional Somova şi Şoimii Topolog nu a fost programat, gazdele având mari probleme financiare, motiv pentru care nu este exclusă retragerea lor din campionat.
Clasament Liga a IV-a
1. Izbânda M. Kogălniceanu 2 2 0 0 18-1 6p +3
2. Noua Generaţie Măcin 2 2 0 0 11-1 6p +3
3. Triumf Cerna 2 1 1 0 5-2 4p +1
4. Luceafărul Slava