Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Tarcea, propusă de CSM pentru funcţia de vicepreşedinte al instanţei supreme

Publicat in Mediafax, marți 10 septembrie 2013 ·

Secţia pentru judecători a CSM a decis, marţi, înaintarea către preşedintele României a propunerii de numire a Cristinei Tarcea ca vicepreşedinte al instanţei supreme, în timp ce contracandidatele acesteia - actuala ocupantă a funcţiei, Aida Popa, şi Nela Petrişor - au fost respinse.

"În urma interviului organizat astăzi, 10 septembrie, Secţia pentru judecători a CSM a hotărât, cu unanimitate de voturi, înaintarea Preşedintelui României a propunerilor de numire a doamnei judecător Iulia Cristina Tarcea (proiectul managerial) în funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a doamnei judecător Lavinia Curelea (proiectul managerial) în funcţia de preşedinte al Secţiei I civile în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Judecătoarele Aida Popa, actualul vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Nela Petrişor nu au obţinut numărul de voturi necesare pentru a fi propuse pentru a doua funcţie de vicepreşedinte a instanţei supreme.

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea candidaturilor doamnei judecător dr. Rodica Aida Popa şi a doamnei judecător dr. Nela Petrişor pentru funcţia de vicepreşedinte al ICCJ", se arată în comunicat.

În condiţiile în care instanţa supremă trebuie să aibă doi vicepreşedinţi, demersurile pentru ocuparea uneia dintre aceste funcţii vor fi reluate.

Secţia pentru judecători a CSM a propus, luni, preşedintelui României, reînvestirea Liviei Stanciu la conducerea ICCJ după ce aceasta a fost intervievată de Secţia pentru judecători a CSM.

CSM a precizat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că hotărârea de înaintare a propunerii către şeful statului a fost luată cu majoritate de voturi. Potrivit unor surse din CS

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°