Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii în cazul furtului unui seif din casa fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu

Publicat in Mediafax, marți 10 septembrie 2013 ·

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în cazul furtului unui seif cu bani şi bijuterii din casa fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu, comis în luna ianuarie, în urma descinderilor fiind ridicate şi duse la audieri două persoane.

Potrivit procurorilor DIICOT Timiş, în cazul seifului furat din locuinţa lui Petru Lupşac, fost şef al Fiscului din Oţelu Roşu, au fost făcute percheziţii într-un apartament şi o maşină aparţinând unui tânăr de 28 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform anchetatorilor, tânărul, care este din Timişoara, ar fi principalul suspect în acest caz.

Anchetatorii au descins, de asemenea, şi la o fermă de animale din comuna Teregova (Caraş-Severin), care îi aparţine tot tânărului, fiind descoperite mai multe monede din aur şi argint, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă acestea provin din seiful furat din locuinţa fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu.

În urma descinderilor, tânărul de 28 de ani şi o femeie din Caraş-Severin au fost duşi la audieri la sediul DIICOT Timiş.

În 29 ianuarie, Poliţia oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată de către fost şef al Fiscului din Oţelu Roşu Ioan Petru Lupşac că i-a fost furat din locuinţă un seif care conţinea bijuterii din aur, 370.000 de euro şi 160.000 de lei, prejudiciul fiind de 1,7 milioane de lei.

La două săptămâni de la dispariţia seifului, Petru Lupşac a fost acuzat de un tânăr de 24 de ani că l-ar fi răpit şi ameninţat cu arma pentru a recunoaşte că i-ar fi furat seiful cu bani şi bijuterii. Pe numele lui Lupşac poliţiştii au deschis atunci dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°