Cum poate fi integrat românescul în global astfel încît nici unul dintre cei doi termeni să nu fie distorsionat, caricaturizat, sărăcit, împuţinat?

Magda Cârneci: Am schiţat într-un eseu de acum cîţiva ani ideile ce urmează, dar cum între timp lucrurile nu prea s-au schimbat, le reiau uşor adaptate la momentul prezent. Pe urmele altor analişti ai modernităţii româneşti, cred şi eu că, bîntuit deopotrivă de determinisme socio-politice locale, de condiţionări comuniste, de vechi automatisme tradiţionale, dar asaltat şi de noile aspiraţii, exigenţe şi tentaţii oferite de deschiderea bruscă spre lumea occidentală, intelectualul, omul de cultură român a părut şi s-a simţit multă vreme tensionat interior între două modele culturale şi existenţiale antinomice. Educat în normele culturii moderne occidentale dar trăitor într-o realitate socială fracţionată în diferite vîrste istorice, intelectualul autohton pare că trebuie în continuare să tranşeze între opţiuni total divergente: să aleagă decis între „românismul de grotă” şi „europenismul de nicăieri”, între „autohtonism desuet” şi „cosmopolitism bovaric”, între modelul „identităţii etnice” şi „cetăţenia universală” etc.

În noile circumstanţe dezlimitate şi globalizante de azi, cred că problema urgentă, reală a omului de cultură autohton nu mai este să opteze şi să elimine, ci mai degrabă să concilieze lucid în el însuşi un model „centrat” de structurare interioară şi exterioară a sinelui şi a lumii, cu un model „des-centrat” al aceloraşi. Să realizeze şi să suporte lăuntric, în faţa complexificării civilizaţionale, logica imanentă a unei ordini a lumii care pare să fi devenit brusc lipsită de centru, sau cu un centru difuz, sau cu centre multiple şi răspîndite. Ar fi vorba de o ordonare a realităţii din aproape în aproape, pe măsură ce înaintează, adaptativă, flexibilă, în cucerirea cunoaşterii, o ordine care să