De la 1 septembrie ceva se întâmplă în România: unii îi zic protest ori revoluție, iar alții fie (pentru a le parafraza sloganul) nu-s aici, fie au obiceiul de a număra oamenii invers proporțional cu Roberta Anastase. Unul dintre oamenii cei mai implicați în aceste proteste este Claudiu Crăciun (34 de ani), cadru didactic la SNSPA, cu care am reușit să stăm de vorbă săptămâna trecută despre Roșia Montană, cianuri, proteste și politica românească.

Reporter: Claudiu, suntem la cel de-al doilea an consecutiv de proteste. Cum și-au (re)descoperit românii spiritul civic? Și încă o întrebare, de data aceasta retorică: e bine că se iese din nou în stradă?

Claudiu Crăciun: De data asta nu am mai așteptat atât de mult să ieșim. Asta înseamnă că nu mai există răbdarea și blazarea pe care se bazează politicienii când iau decizii. E bine că se iese, construim încet ceea ce ne lipsește, printre altele, o societate activă care sancționează deciziile proaste.

Deși protestele au început pe 1 septembrie, există încă mulți oameni care nu înțeleg de ce se iese în stradă și care vă acuză că nu aveți o cauză pentru care luptați. Poți să le spui și lor, ca să se dumirească, despre ce e vorba? Care e buba în toată afacerea cu Roșia?

Cauza există și e evidentă pentru fiecare dintre cei care participă sau vede o relatare corectă și nu trunchiată a evenimentelor. Cauza este salvarea Roșiei Montane. Dar Roșia Montană a devenit mult mai mult în ultimii ani. A devenit lupta prin execelență a societății civile împotriva guvernanților aliați cu o corporație oarecare. Printre cele mai populare scandări sunt “Uniți salvăm Roșia Montană” și “Nu corporația face legislația!” și, nu în ultimul rând, “Solidaritate!”.

Protestele au funcționat pe principiul ziua și ocuparea: Regina Elisabeta, Magheru, Piața Victoriei, Piața Revoluției. Cum califici acțiunea jandar