„Avem şi noi planuri acolo“, declara – relatează The Guardian – spre sfârşitul săptămânii trecute preşedintele rus Vladimir Putin, la Summit-ul G20, contrazicându-l şi ironizându-l – deliberat şi public – pe preşedintele american Barack Obama în legătură cu situaţia din Siria. În acel moment, navele americane de luptă din Mediterana, Marea Roşie şi Marea Arabiei erau deja gata de acţiune împotriva unor obiective strategice din Siria. Între timp, mai multe nave militare ruseşti au plecat spre apele siriene, iar secretarul de stat al SUA încerca, tot la sfârşitul săptămânii trecute, la Paris, să convingă lideri din lumea arabă să se alăture unei acţiuni militare contra Damascului.
SUA au deja, în Mediterana de Est, cinci distrugătoare mari din clasa Arleigh Burke. Fiecare dintre acestea are un deplasament maxim de 9.217 tone şi poate lansa, în succesiune rapidă, până la 90 de rachete (antiaeriene, de croazieră, antisubmarin). Dacă, să zicem, 50% din numărul total al rachetelor aflate acum la bordul celor cinci distrugătoare americane sunt de croazieră, navele în cauză pot lansa, împreună, nu mai puţin de 225 de Tomahawk-uri împotriva unor ţinte siriene. Tot în Mediterana de Est se află şi o navă americană de asalt şi debarcare, USS San Antonio, cu câteva sute de militari din U.S. Marine Corps la bord, afirmă Jerusalem Post. Mai spre Vest, în Mediterana Centrală, U.S. Navy are mai multe submarine cu propulsie nucleară, care, de asemenea, pot lansa împotriva unor ţinte din Siria zeci de rachete de croazieră. În Nordul Mării Arabiei se află un portavion american, care are la bord peste 70 de avioane de luptă foarte moderne. În Marea Roşie se află, încă de săptămâna trecută, un alt portavion al SUA care, şi el, poate lovi cu forţă devastatoare diverse obiective militare vitale pentru regimul criminal al lui Assad.
Siria poate conta
