Aproximativ 200 de persoane s-au strâns la fântana de la Universitate din Capitală, marţi seară, în a zecea zi a protestului faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Manifestanţii au blocat din nou bulevardul Regina Elisabeta.
UPDATE: Ca şi luni, în jurul orei 22.45, peste 200 de protestatari au plecat din zona fântânii de la Universitate şi au ocupat ambele sensuri de circulaţie ale bulevardului Regina Elisabeta.
Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevard la capetele porţiunii ocupate de manifestanţi, respectiv între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.
Manifestanţii au venit cu steaguri, deja tradiţionalele peturi umplute cu pietricele şi bannere pe care sunt scrise mesaje ca "România nu e de vânzare", dar şi întreaga lor listă de solicitări, respectiv retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România şi introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.
Scandarea cea mai frecventă la protest este, şi de această dată, "Uniţi, salvăm Roşia Montană!".
Lângă manifestanţii contra proiectului de la Roşia Montană se află şi câteva persoane care protestează faţă de eutanasierea câinilor fără stăpân.
Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş pe traseul bd. Nicolae Bălcescu - bd. Magheru - bd. Lascăr Catargiu - bd. Iancu de Hunedoara - Şoseaua Ştefan cel Mare - Calea Moşilor - bd. Carol.
Proteste similare au avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Braşov, Alba Iulia, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Iaşi.
La protestele de până acum din Capitală, manifestan