FC Olt Slatina a încheiat, în această vară, o colaborare cu Şcoala de Fotbal Sporting Piteşti, care a dat nume grele în fotbalul românesc, cel mai rezonant fiind cel al internaţionalului Răzvan Raţ.
Tinerii jucători de perspectivă, Ştefan, Gherghe, Şcheau şi Mihai Căpăţână, ultimul făcând parte din lotul de 18 pentru meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, au ajuns gratis la FC Olt Slatina.Cei patru sunt deţinuţi în coproprietate cu Sporting Piteşti, iar în eventualitatea unui transfer, cele două cluburi vor beneficia de un anumit procent. Preşedintele Comitetului Director al Sporting Piteşti, Ion Moldovan, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte colaborarea cu clubul slătinean.
„Este un parteneriat din care ambele părţi vor ieşi în câştig. Şcoala de Fotbal Sporting Piteşti a produs, de-a lungul timpului, jucători care şi-au arătat valoarea, un exemplu elocvent fiind Răzvan Raţ, care este slătinean, produs 100% al Sporting Piteşti. Nu s-a pus problema banilor, când jucătorul se va transfera, ambele părţi vor avea de câştigat”, a declarat Ion Moldovan.
„Se vede clar o creştere de formă a acestor tineri talentaţi”
Având în vedere colaborarea dintre cele două cluburi, Moldovan a fost prezent la toate meciurile susţinute de divizionara secundă slătineană. Acesta a declarat că în perioada următoare este posibil să ajungă un atacant de 17 ani, dorit de cluburi importante din ţară, ce deţine numeroase selecţii la lotul naţional.
„Având în vedere experienţa pe care o am, pot să sprijin activitatea clubului FC Olt Slatina. Antrenorul Dan Oprescu i-a integrat foarte bine în lot, i-am urmărit în amicale, se vede clar o creştere de formă a acestor tineri. Ne-am propus să extindem colaborarea, iar în acest sens este posibil să ajungă un copil, născut '97, ce evoluează pentru România Under 17. Este curtat de foarte multe cluburi, dar dori