Anul trecut, Mihai Răduţ a făcut un campionat bunla Pandurii, iar în vară a revenitla Steaua.Dar, în Ghencea, Mihai Răduţ nu a confirmat aşteptările, aşa că nu a prins lista trimisă de oficialii steliştila UEFA.Traspe linie moartă, Răduţ a trebuit să se orienteze rapid, aşa că a ales să plece în Israel. Pandurii, linie închisă
În debutul de campionat, când perioada de mercato era deschisă, Mihai Răduţ s-a bătut să-i convingă pe stelişti că merită să joace acolo. A şi evoluat în trei meciuri, dar nu a convins. Astfel, antrenorul Stelei l-a tras pe linie moartă, însă nimeni din Liga 1 nu a îndrăznit să facă vreo ofertă pentru mijlocaş. Cei dela Panduriiau tot aşteptat semnale din partea Stelei, aşa că timpul a trecut şi mutarea dela Steauala Pandurii a devenit tot mai greu de realizat. Poate nicila Târgu-Jiunu a mai fost dorit insistent, Mihai Răduţ fiind mai mult pe placul lui Petre Grigoraş decât pe cel al lui Cristi Pustai.
Mijlocaşul impresariat de Ana Maria Prodan a ales să plece în Israel pentru a discuta cu cei dela HapoelBeerSheva, liderul la zi în campionatul din Ţara Sfântă. Acolo, mijlocaşul ar urma să câştige 200 de mii de euro anual, mai mult decât arela Steaua.
Anul trecut, Mihai Răduţ a făcut un campionat bunla Pandurii, iar în vară a revenitla Steaua.Dar, în Ghencea, Mihai Răduţ nu a confirmat aşteptările, aşa că nu a prins lista trimisă de oficialii steliştila UEFA.Traspe linie moartă, Răduţ a trebuit să se orienteze rapid, aşa că a ales să plece în Israel. Pandurii, linie închisă
În debutul de campionat, când perioada de mercato era deschisă, Mihai Răduţ s-a bătut să-i convingă pe stelişti că merită să joace acolo. A şi evoluat în trei meciuri, dar nu a convins. Astfel, antrenorul Stelei l-a tras pe linie moartă, însă nimeni din Liga 1 nu a îndrăznit să facă vreo ofertă pentru mijlocaş. Cei dela Panduriiau tot aşteptat semnale