Rusia consideră "inacceptabil" proiectul de rezoluţie propus de Franţa privind armele chimice siriene, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după ce a discutat prin telefon cu omologul său francez, Laurent Fabius, informează AFP.
"Domnul Lavrov a subliniat că propunerea Franţei de aprobare a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU prin care autorităţilor siriene să li se atribuie posibila responsabilitate a utilizării armelor chimice este inacceptabilă", a comunicat Ministerul rus de Externe.
Proiectul de rezoluţie francez depus la Consiliul de Securitate ONU va avea caracter constrângător şi prevede "controlul şi distrugerea" arsenalului chimic sirian, a explicat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. "Franţa va propune partenerilor din Consiliul de Securitate un proiect de rezoluţie în virtutea Capitolului 7" al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă în cazul neîndeplinirii obligaţiilor, a declarat ministrul. "Regimul este somat să clarifice fără întârziere situaţia armelor chimice, să le plaseze sub control internaţional şi să le distrugă", a subliniat şeful diplomaţiei de la Paris.
Fabius a subliniat că rezoluţia va avea şi scopul de a "crea un dispozitiv complet de inspectare şi control a obligaţiilor Siriei sub egida Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC)". "Prin acceptarea acestor condiţii precise vom analiza credibilitatea intenţiilor exprimate", a insistat Fabius.
Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia, o propunere primită favorabil de regimul Bashar al-Assad.
Citeşte mai multe despre: arsenal chimic siria Siria arme chimice atac arme chimice siria Bashar al-Assad regimul lui bashar al-assad
Rus