Structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean au avut de furcă cu mai mulţi petrecăreţi ce s-au adunat pe platoul central, în week-end, odată cu spectacolul de muzică susţinut acolo.
Climatul de ordine şi siguranţă publică a fost menţinut şi cu ocazia manifestărilor cultural artistice prilejuite la nivelul judeţului, respectiv pe Platoul din Piaţa Dacia, cu ocazia festivalului de muzică Mix Music EVO şi în localităţiile Brăieşti, Verneşti, Ţinteşti, Chiojdu şi Buda. Cu această ocazie au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale dintre care 4 avertismente scrise şi 25 amenzi a căror valoare însumează 5.655 lei. Sancţiunile contravenţionale aplicate au vizat încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dintre care amintim: „provocare şi participare la scandal pe fondul consumului de băuturi alcoolice; săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”. ●
Structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean au avut de furcă cu mai mulţi petrecăreţi ce s-au adunat pe platoul central, în week-end, odată cu spectacolul de muzică susţinut acolo.
Climatul de ordine şi siguranţă publică a fost menţinut şi cu ocazia manifestărilor cultural artistice prilejuite la nivelul judeţului, respectiv pe Platoul din Piaţa Dacia, cu ocazia festivalului de muzică Mix Music EVO şi în localităţiile Brăieşti, Verneşti, Ţinteşti, Chiojdu şi Buda. Cu această ocazie au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale dintre care 4 avertismente scrise şi 25 amenzi a căror valoare însumează 5.655 lei. Sancţi