Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii au adoptat LEGEA EUTANASIERII MAIDANEZILOR. ONG-urile, din balcon: "Ucigaşilor!"

Publicat in Gandul, marți 10 septembrie 2013 ·

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 266 de voturi "pentru", 23 "împotrivă" şi 20 de abţineri legea care permite eutanasierea maidanezilor. Prezenţi la votul din parlament, reprezentanţii ONG-urilor au strigat din balcoane către deputaţi "Ucigaşilor!".

Potrivit actului normativ, soluţia finală poate fi aplicată care au fost capturaţi şi duşi în adăposturi, iar în termen de 14 zile nu au fost nici revendicaţi, nici eutanasiaţi. Mai mult, autorităţile locale pot decide, în funcţie de numărul de locuri din adăposturi şi de bugetul prevăzut pentru această problemă, dacă vor ţine câinii o perioadă mai îndelungată în padocuri sau vor recurge la eutanasiere după cele 14 zile lucrătoare.

Au sau n-au câini acasă, parlamentarii susţin varianta eutanasierii maidanezilor neadoptaţi. "Sunt pro eutanasiere în condiţiile legii, dacă un câine nu se adoptă în 7 zile. Nu va fi un genocid dacă nu se adoptă câinii, dar nu putem pune viaţa unui câine înaintea vieţii unui om. Este o problemă care trenează de 23 de ani, acum s-a agravat, înţeleg pe de o parte şi ONG-urile care militează împotrivă, dar ele au tocat foarte mulţi bani de la buget şi nu s-a făcut nimic în acest sens. E o problemă care trebuie rezolvată, trebuie să facem curăţenie şi să o menţinem, aşa cum au făcut toate ţările occidentale, se face şi în Germania, şi în Polonia", a declarat deputatul PSD Bogdan Diaconu, pentru gândul.

"Singura soluţie în acest moment este eutanasiere", continuă el, precizând însă că iubeşte animalele şi că este posesor de câini. "Iubitorii de animale ar trebui şi ei să aibă grijă de ele, să nu-i lase pe stradă şi să-şi satisfacă această nevoie de a avea un prieten câine la ei acasă. Totul pleacă de la educaţie până la urmă, în SUA copiii sunt educaţi încă de mici cu Tom şi Jerry, dacă ţineţi minte, cum ieşea câinele din curte, cum venea hingherul şi-l înhăţa, apoi îl ducea la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 47 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 44 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°