Preot loan ŞTEFĂNESCU

Dacă fiecare dintre noi va încerca să intre, puţin mai adânc, în sinele nostru şi să ne cunoştem pe noi înşine, vom reuşi să ne izbăvim de multe rele. Dacă Dumnezeu ne ajută să descoperim răul din noi, viaţa noastră va fi mai uşooară, mai liberă, iar cei care vrem cu adevărat să trăim creştineşte vom putea trăi.

E atâta “întuneric” astăzi în lume, încât omul nu mai este lăsat să creadă, să nădăjduiască în Dumnezeu, să se liniştească, să se calmeze şi să guste puţin din harul lui Dumnezeu. în aşa hal a ajuns să fie târât omul de azi, încât nu mai găseşte nicio soluţie de salvare – n-o mai vede.

Fie că recunoaştem, fie că nu, fiecare dintre noi este victima unei stări interioare. Suntem împinşi şi impulsionaţi de “trăiri murdare”, de o sumedenie de stări, care acţio-nează fără să ne dea socoteală, fără să fie sub controlul nostru personal, sub controlul conştientului nostru. Şi, deşi suntem victime, deşi suntem împinşi spre “prăpastie”, nu vrem să vedem aceasta.

Este rău, desigur, este foarte rău că suntem victime. Deşi zidiţi după chipul lui Dumnezeu, din păcate trăim asemenea dramă. Acesta este răul. însă şi mai rău decât aceasta este atunci când nu ştim ce ni se întâmplă, când nu ştim ce se petrece cu noi. De multe ori ne închipuim că o “trăire păcătoasă” este o trăire bună. Nu ne dăm seama de starea noastră de păcătoşenie şi nu facem ceea ce trebuie să facem, ca să ne izbăvim.

Mai concret, Sfinţii Părinţi spun că: “rău este dacă omul merge la Cel care îl poate tămădui de păcat”. Nu este rău doar că suntem păcătoşi, ci şi faptul că nu mergem la terapeut, nu mergem la Salvator. Rău este că în adâncul fiinţei noastre există aceste puteri întunecate reciproc, iar alteori ies în afară şi-i lovesc pe ceilalţi, cu toate că noi în ceasul acela credem că le aducem un serviciu celorlalţi, că devenim binefăcătorii lor. în pr