Fosta directoare a liceului bucureştean "Dimitrie Bolintineanu", Costica Vărzaru, va fi judecată în stare de libertate în dosarul fraudei de la bacalaureat, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a admis, marţi, recursul faţă de menţinerea măsurii de arest preventiv.
Vărzaru a primit, în schimb, interdicţie de a părăsi Capitala. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a decis anterior menţinerea arestului preventiv în cazul acesteia, hotărârea fiind atacată cu recurs.
Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", Costica Vărzaru, a fost trimisă în judecată, la 23 august, în dosarul fraudei de la bacalaureat, alături de vicepreşedinta comisiei de examen, o membră a comitetului de părinţi şi secretara liceului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au trimis-o în judecată, în stare de arest, pe Costica Vărzaru, pentru trafic de influenţă şi instigare la tentativă la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, s-a arătat într-un comunicat de presă.