Un astfel de titlu nu ar putea decât să surprindă neplăcut pe toată lumea, deoarece este acceptat unanim că evaziunea fiscală este rea şi că nu îşi are locul într-o lume în care statul şi economia funcţioneaza bine articulate şi în cooperare eficace. Dar oare evaziunea fiscală apare din neant, fiind doar un simptom al lăcomiei unor oameni?

Cred că răspunsul la această întrebare trebuie mai întîi să sublinieze că este un fenomen interesant, care are conexiuni în multe sfere ale activităţii economice. Totuşi, ceea ne interesează este o idee: care este legătura între o bună guvernare – implicit şi o bună administrare – şi evaziunea fiscală?

Ce este de fapt evaziunea? Ea este o modalitate de acţiune a unei persoane împotriva unei care cauze care îi afectează interesele.

Concret, o persoană nemulţumită are doar patru opţiuni: a fugi de ameninţare; a o înfrunta direct, a o accepta parţial, sau a căuta metode a se feri de acţiunea ei. Ultima este de fapt mişcare evazivă, prin care cineva caută să respecte acţiunea ameninţării, fără însă a fi afectat de ea.

Dintre toate aceste metode, ea presupune întodeauna cea mai mare inteligenţă, deoarece presupune ca cel ce face mişcarea de evaziune să nu mănânce nici usturoi, nici gura să nu-i miroasă, ceea ce nu e foarte uşor de făcut întotdeauna. A te opune direct nu înseamnă o victorie garantată, ceea ce este echivalent uneori în final fie cu fuga din faţa adversarului, fie cu pierderi prea mari şi o victorie a la Phyrrus.

Ce este evaziunea fiscală? Ea este cea mai des întâlnită metodă de luptă a cetăţenilor şi actorilor economici împotriva statelor, deoarece contribuţiile fiscale sunt percepute din ce în ce mai mult drept forme ale exploatării fiscale din partea statelor, contra propriilor resortisanţi.

Definiţiile evaziunii fiscale sunt mai multe, fiecare cititor poate să găsească câteva. Ceea c