Margaret Mazzantini s-a născut în 1961, la Dublin. Îşi petrece copilăria şi adolescenţa în diverse ţări europene, mai ales în Spania, pînă cînd familia se stabileşte definitiv în Italia. Urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică din Roma. În 1982 debutează în rolul Ifigenia din tragedia cu acelaşi nume de Goethe. După o frumoasă carieră artistică în teatru, cinema şi televiziune, răsplătită cu numeroase premii pentru interpretare, Margaret Mazzantini renunţă la scenă în favoarea scrisului. Debutează în 1994 cu romanul Ligheanul de zinc (distins cu premiile Selezione Campiello şi Rapallo Carige). Pentru romanul Nu te mişca (2002; Polirom, 2004, 2013) primeşte Premiul Strega şi Premiul Grinzane Cavour, cele mai prestigioase distincţii literare italiene. Tradusă în treizeci şi cinci de limbi, cartea a devenit imediat bestseller internaţional, cu peste două milioane de exemplare vîndute, şi a fost ecranizată de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz în rolul principal. Romanul Venit pe lume (2008; Polirom, 2010) a fost distins cu Premiul Campiello şi a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz şi Emile Hirsch în rolurile principale. A mai scris romanele Nimeni nu se salvează singur (2011) şi Marea, dimineaţa (2012, recompensat cu premiile Pavese şi Matteotti). Este căsătorită cu regizorul Sergio Castellitto şi trăieşte la Roma, împreună cu cei patru copii ai lor.
Margaret Mazzantini ne oferă în Nimeni nu se salvează singur un roman care echivalează cu autobiografia sentimentală a unei generaţii. O carte curajoasă despre obstacolele iubirii în vremea noastră.
Delia şi Gaetano erau cîndva un cuplu. Acum trebuie să înveţe să-şi uite, fiecare, perechea şi deprinderile. Stau amîndoi într-un restaurant, la puţin timp după ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia şi Gaetano sînt încă tineri – au treizeci şi ceva de ani, o vîrstă la ca