Atention! You are leaving the European Sector. Ce mişcări dinspre Chişinău şi Tiraspol au trezit temerile faţă de un nou conflict deschis pe Nistru. De Nicolae Ţibrigan

Articol din FP România nr 35 (august/ septembrie 2013)

Cu ce poate afecta securitatea României o regiune secesionistă şi nerecunoscută de nimeni, unde populaţia stă la coadă pe la ambasade ca să obţină paşapoarte ruseşti, ucrainene, bulgare şi chiar româneşti?

Să ne gândim întâi la faptul că gazoductele ruseşti care ajung în România şi Bulgaria trec prin Transnistria, acolo fiind administrate de Tiraspoltransgaz, o companie controlată neoficial de Gazprom. Dar, cel mai important, în Transnistria se află cel mai mare depozit de armament convenţional din Europa de Est, la Colbasna, ceea ce îngrijorează Chişinăul şi OSCE, inclusiv pentru că există riscul traficului de armament şi de degradare a echipamentelor stocate. Chiar şi Strategia Naţională de Apărare a României stipulează că „staţionarea unor trupe străine, fără acordul ţării gazdă, în apropierea graniţelor României constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, din acest motiv ţara noastră trebuie să continue să se implice activ în promovarea unei soluţii care să vizeze demilitarizarea regiunii [Transnistria – n.n.], prin retragerea trupelor şi armamentelor staţionate ilegal”.

Paşii înainte

La Chişinău se vorbeşte despre soluţionarea conflictului transnistrean în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. În dreapta Nistrului se crede că acest obiectiv ideal, şi drumul până acolo, ar trebui să genereze în raioanele din stânga râului o atractivitate sporită faţă de Chişinău. Despre ce atractivitate putem vorbi?

Transnistria are în primul rând un dublu interes economic pentru Republica Moldova: banii europeni şi accesul la pieţele vestice. „Situaţia economică din Transnistr