Ludmila Uliţkaia, Fetiţele. Rude sărmane,

traducere din rusă de Gabriela Russo,

Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei”, 2013, 253 pag.

Unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani ruşi, dar şi o implicată apărătoare a dreptului de exprimare, supranumită „femeia căreia nu-i e frică de Vladimir Putin”, Ludmila Uliţkaia a publicat romane şi volume de povestiri (dar şi cărţi de non-ficţiune) pentru care a primit un număr impresionant de premii, bucurându-se în aceeaşi măsură de aprecierea criticilor şi a publicului cititor şi aflându-se constant în topuri de carte internaţionale. Aşa cum a observat critica internaţională, scrierile Ludmilei Uliţkaia reînnoadă tradiţia marilor autori ruşi, iar paginile de proză densă, acută, construcţiile complexe, „clasice” ale romanelor sale, ca şi portretele emblematice pe care le reuşeşte în textele sale de mai mică întindere dezvăluie o scriitoare de mare forţă, greu de egalat, care ar putea concura oricând la suprema distincţie literară.

Volumul de faţă – Fetiţele. Rude sărmane – propune o serie de texte scurte, o dublă incursiune în universul feminin, în două ipostaze, sau vârste ale feminităţii. În Fetiţele, ne aflăm în lumea complicată, guvernată de legi implacabile ale copilăriei şi adolescenţei, prilej pentru câteva reinterpretări ale unor teme mai vechi (tema dublului, a geamănului diabolic, a adulterului cu consecinţe dramatice şi a nebuniei). O serie de personaje populează ciclul de proze, traversândule într-un labirint straniu şi pitoresc, colorat şi dramatic în acelaşi timp – în Copilul găsit, rivalitatea dintre două gemene are consecinţe teribile, când sora mai puternică, Vika, o atrage pe vulnerabila Gayaneh în jocuri psihologice periculoase, ale căror repercusiuni fetiţa le va resimţi toată viaţa, în La 2 martie, în acelaşi an... Lilia trăieşte cu dramatism moart