Primul eveniment consacrat exclusiv scenei muzicale timişorene, Made In TM, care va avea loc în perioada 20 – 22 septembrie, va include recitaluri cu 18 trupe din oraşul nostru şi o serie de alte acţiuni menite să sprijine artiştii locali.
„Coagulăm scena locală. Trupele mici şi mari care vor urca pe scenă la acest prim eveniment conturează peisajul muzical al oraşului. Prin formatul foarte compact al evenimentului dorim să mobilizam artiştii, să punem presiune pe mişcare şi, în acelaşi timp, să încurajăm initiaţiva fiecăruia. Cu toţii, inclusiv publicul, ne vom putea face o imagine de ansamblu, despre scena muzicală timişoreană la momentul actual. În cele trei zile ale manifestării vor concerta Arc Gotic, Beat Bang!, Brum, Burning Table, The Case, Era Ticăloşilor, Grave For Sale, Implant Pentru Refuz, JazzyBIT, Mădălin Luca, Methadone Skies, Mere, Misguided, Nomega, Ora H., Rubik’s Cube, Sebastian Spanache Trio şi Secret Evil Project“, spun organizatorii acestui eveniment, care va avea loc la D’Arc pe Mal.
Fiecare trupă care participă la acest eveniment va avea la dispoziţie maximum 30 de minute pentru a-şi prezenta creaţiile proprii pe scenă, iar la faţa locului va exista şi o campanie de sprijinire a alpinistului Horia Colibăşanu. „Vrem să sprijinim iniţiativa Made in TM în principal şi să şi ajutăm pe cineva cu un proiect pozitiv şi optimist cu această ocazie. Concertul este gratuit, dar la faţa locului oamenii pot cumpăra şi ei un tricou sau şapcă Made in TM, iar banii strânşi vor merge la Horia Colibăşanu. Trăim în timpuri de maximă frustrare, şi în peisajul trist şi plin de lehamite e nevoie de veşti constructive. Noua plecare spre Everest a lui Horia Colibăşanu este exact exemplul de excelenţă locală pe care îl căutăm. Sperăm să poarte tricoul cu Made in TM pe vârf“, ne-a declarat Dudu, din partea anonimTM, organizatorii acestui eveniment