Siria este pregătită să arate arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, anunţă ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem.
"Suntem pregătiţi să anunţăm unde se află armele chimice, să încetăm producţia armelor chimice şi să prezentăm aceste depozite reprezentanţilor Rusiei, ai altor ţări şi ai Naţiunilor Unite", a declarat Mouallem.
"Suntem favorabili iniţiativei ruse de plasare sub control internaţional a armelor chimice", a spus el.
"Siria este pregătită să adere la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice. Vom respecta angajamentele în cadrul acestei convenţii", a precizat Walid Mouallem.
Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite vor prezenta, marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, o rezoluţie pe tema situaţiei din Siria, după propunerea rusă privind arsenalul chimic sirian. "Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite vor prezenta astăzi o rezoluţie în cadrul Consiliului de Securitate ONU", a declarat premierul britanic David Cameron, insistând pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni începând cu ora 20.00 GMT (23.00, ora României), într-o şedinţă cu uşile închise.
Rusia a catalogat "inacceptabil" proiectul de rezoluţie propus de Franţa privind armele chimice siriene, conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a discutat prin telefon cu omologul său francez, Laurent Fabius. "Domnul Lavrov a subliniat că propunerea Franţei de aprobare a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU prin care autorităţilor siriene să li se atribuie posibila responsabilitate a utilizării armelor chimice este inacceptabilă", a comunicat Ministerul rus de Externe.
Proiectul de rezoluţie francez depus la Consiliul de Securitate ONU va avea caracter constrângător şi prevede "controlul şi distrugerea"