Daniel Săuca
Uau! Cazul „Roșia Montană” pare a fi expresia cea mai reușită (compozițional) a ipocriziei în spațiul public românesc în ultimii ani. Înainte de a contura acest (posibil) portret de grup(uri), întreb și eu, nu dau cu parul: de unde atâta „mânie proletară”, mă rog, anti-sistem? Nu am prea văzut-o nici la vânzarea petrolului, nici la închiderea minelor de cărbuni (s-a isterizat cineva, de exemplu, pentru că nu mai există minerit în Sălaj?), nici la vânzarea industriei metalurgice și siderurgice,nici la vânzarea Romtelecom, nici la vânzarea distribuției de gaze etc. Și mai întreb ceva: oare chiar statul român (prin companii private sau de stat) nu are capacitatea de a extrage, de a prelucra și de a comercializa aur? Ciudat, foarte ciudat: statul ăsta nu ar fi capabil de mai nimic, în timp ce alte state (prin companii de stat) ar fi foarte capabile…
„Nu ne vindem țara!” După ce am vândut-o? Să ne întoarcem la cianurile noastre. „Liderii politici nu-și asumă proiectul «Roșia Montană»”. „O nouă ruptură în USL. PNL nu-și asumă proiectul «Roșia Montană»”. „Ponta: proiectul să ajungă în plen, să fie respins”. Adică, Guvernul să promoveze un proiect de lege care sigur va fi respins. S-au mai văzut lucruri de acest fel. Nu m-aș mira ca un asemenea scenariu să fi fost gândit prin diverse laboratoare dâmbovițene. Dar, frumusețea stranie a poveștii stă în piruetele interminabile ale politicienilor: știu că proiectul, economic, merită susținut, dar că dă bine să te împotrivești sau să mimezi împotrivirea . Povestea se complică și din cauza numeroaselor interese, diverse și pestrițe, de nu mai ști cine e „adevărat” în declarații sau intenții, mai ales în media, unde a curs cu publicitate plătită. În sfârșit, nu pot să nu constat că USL scârțâie din toate balamalele dacă după câteva mitinguri pașnice, onor posibilul președinte al patriei a declama
