Precum Adriean cu Varujan.
Pedelistul Adriean Videanu şi liberalul Varujan Vosganian au intrat în atenţia DNA. Cei doi sunt acuzaţi de complot şi de subminarea economiei naţionale. Cu mai mulţi ani în urmă, pe când funcţionau ca miniştri, ambii au promovat anumite interese private în paguba interesului naţional.
În “complot” s-a băgat imediat şi presa. În vreme ce canalul A3 titra cu bucurie că oamenii din imediata apropiere a lui Băsescu au încăput - în sfârşit! - pe mâna justiţiei, postul B1 comenta fericit că liberalii au făcut-o din nou de oaie. În realitate, deşi în perioade diferite de timp, ambii politicieni s-au comportat execrabil. Ceea ce a început Vosganian, în guvernul Tăriceanu, a continuat cu succes Videanu în cabinetul Boc. Să-şi bată joc de economia naţională.
E de amară mirare cum doi politicieni, din categoria tipilor agreabili - să recunoaştem, au procedat taman pe dos decât ar fi trebuit s-o facă, în lumina propriilor angajamente publice şi a imaginii pe care au încercat să şi-o construiască după 1990. Poet şi prozator de talent, excelent vorbitor şi conviv simpatic, Vosganian a pozat permanent într-un om ataşat valorilor autentice de dreapta. De departe cel mai eficient primar al Bucureştiului, Videanu este persoana care a dat startul marilor investiţii din Capitală, pe care le inaugurează astăzi nefericitul de Oprescu.
În aceste condiţii, când două personaje, repet: agreabile!, nu au ezitat să se păteze iremediabil, te întrebi cât de murdari ar putea fi ceilalţi politicieni. Iar răspunsul e foarte simplu. Iată de ce descoperi legi făcute doar pentru anumite familii, instituţii de stat corupte de la primul până la ultimul nivel, bugetari incredibil de bogaţi, torţionari recompensaţi, întreprinderi furate până la ultima cărămidă, localităţi falimentate, dar şi maidane misterioase, imobile recuperate care-ţi cad în cap şi c