Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia ar putea deschide o nouă fabrică şi să dezvolte un model de clasă mică

Publicat in Adevarul, marți 10 septembrie 2013 ·

Dacia ar putea deschide o nouă fabrică dacă vânzările continuă să crească şi ar putea lua în calcul dezvoltarea unui model din clasa mică, de oraş, în timp ce o maşină sport nu intră în vederile producătorului auto, scrie revista britanică „Autocar“.

Fabrica din România a Dacia funcţionează la capaciate maximă, iar operaţiunile din India şi Maroc se extind rapid. Dacia ar putea avea nevoie în cele din urmă de o nouă fabrică dacă va continua să crească, a admis directorul de marcă al Dacia, Rafael Treguer, într-un interviu acordat „Autocar“ la Salonul Auto de la Frankfurt.

„În viitorul apropiat va trebui să vedem unde ne situăm“, a declarat directorul de marcă al Dacia.

Dacia se va concentra pe gama actuală de modele, înainte de a lansa altele noi, a spus el. După ce a introdus şase modele noi în 2012 şi alte noutăţi în acest an, Dacia, deţinută de grupul francez Renault, „trebuie să lucreze cu această gamă pentru a creşte vânzările şi notorietatea“, a adăugat Treguer.

„Sigur că pe viitor vom dezvolta noi produse, însă doar pe segmentul de serie. (...) Nu vom dezvolta niciodată un produs de nişă“, a declarat el, respingând astfel speculaţiile că ar putea fi pregătită o maşină Dacia dezvoltată de divizia Renaultsport sau chiar un model sport Dacia, notează „Autocar“.

Un posibil viitor model ar putea fi o maşină de oraş Dacia, însă o astfel de maşină ar însemna o abatere de la strategia brandului de a folosi o platformă comună pentru modelele sale.

„Este un poate în privinţa unei maşini de clasă mică, dar este prea devreme să ne pronunţăm şi în mod cert nu a fost luată nicio decizie“, a spus oficialul Dacia.

Dacia prezintă astăzi, la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Duster, cu un exterior mai modern şi un interior schimbat, cu tapiţerii noi şi o nouă planşă de bord. Modelul vine cu un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 56 minute
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°