Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Direcţia Antifraudă va fi operativă în cel mult o lună

Publicat in Romania TV, marți 10 septembrie 2013 ·

Direcţia Naţională Antifraudă Fiscală va fi operativă în cel mult o lună, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, la conferinţa de lansare a proiectului de modernizarea a administraţiei fiscale, care va fi implementat, în perioada 2013-2018, în colaborare cu Banca Mondială.

"Îmi doresc ca administraţia fiscală să fie în măsură să reacţioneze operativ la toate informaţiile şi analizele privind evaziunea fiscală şi frauda fiscală. Degeaba constatăm după luni sau ani de zile că anumite firme au făcut evaziune fiscală, mergem cu toate structurile de control ale ANAF, le verificăm, stabilim impozite şi taxe suplimentare, majorări şi penalităţi, iar sumele nu se mai încasează niciodată. Evidenţele fiscale sunt încărcate cu sume care nu pot fi recuperate niciodată pentru că firmele respective ori sunt cesionate, ori nu mai au niciun fel de patrimoniu, ori acţionarii sunt dispăruţi", a spus Daniel Chiţoiu, potrivit Agerpres.

Oficialul MFP a subliniat că vrea ca în noua structură să intre oameni profesionişti, integri şi oneşti.

"Nu mai vreau reclamaţii din partea mediului de afaceri că merg (inspectorii Fiscului - n.r.) în control de nenumărate ori într-o lună, o jumătate de an sau un an şi verifică numai aspecte formale. Vreau ca această structură să meargă la marea evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi la activităţile de contrabandă. Rolul Direcţiei Antifraudă este să schimbe comportamentul celor care au intenţia sau fac evaziune fiscală, de a-i prinde şi de a le confisca sumele, să le recupereze operativ", a afirmat Chiţoiu.

Ministrul Finanţelor a declarat că îşi doreşte ca rezultatele proiectului să se reflecte într-o administraţie fiscală modernă, eficientă, care să reprezinte un partener pentru toţi contribuabilii din România, eficientă în sensul colectării veniturilor bugetare la un nivel apropiat de media UE, iar evaziu

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 8 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 6 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 7 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°