Prima unitate de învăţământ privată din Nord-Vestul Transilvaniei, şi anume Liceul „George Pop de Băseşti” a luat fiinţă în urmă cu 15 ani în oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş. Ieri a fost inaugurată noua clădire a liceului care a fost construită la standarde europene şi care a presupus o investiţie de peste 12 miliarde de lei vechi.
Edificiul nou ridicat este dotat cu săli de clasă moderne, laboratoare echipate cu toate utilităţile necesare, săli de lectură, sală de conferinte şi birouri ce prezintă un nivel de confort ridicat. La inaugurarea noului edificiu care prezintă astfel de condiţii, au luat ieri parte oaspeţi de seamă ce au venit să vadă noua configuraţie a liceului din Ulmeni, printre aceştia numărându-se şi oficialităţi ale municipiului Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la Aurora Puşcaş, directorul liceului din Ulmeni, în acest moment, Liceul „George Pop de Băseşti” este o instituţie de învăţământ acreditată, prin Ordinul Ministrului Educaţiei, din anul şcolar 2010-2011 şi se bucură de stima şi aprecierea elevilor şi a părinţilor, a întregi comunităţi, fiind un lăcaş de cultură emblematic pentru învăţământul maramureşean. Investiţiile pe care le-a implicat ridicarea acestui edificiu au fost suportate s-au făcut şi prin intermediul Fundaţiei „Sfântul Anton de Padua”. Chiar dacă interiorul liceului este finalizat, pentru ca elevii să poată să înceapă cursurile de săptămâna viitoare, elementele din exterior sunt în curs de construcţie. În curs de derulare este amenajarea unui parc şi a unui teren de joacă în spatele liceului, precum şi o sală de gimnastică.
Prima unitate de învăţământ privată din Nord-Vestul Transilvaniei, şi anume Liceul „George Pop de Băseşti” a luat fiinţă în urmă cu 15 ani în oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş. Ieri a fost inaugurată noua clădire a liceului care a fost construită la standarde europene şi care a