Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de tineri din Cehu Silvaniei fac voluntariat

Publicat in Salajeanul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Zeci de tineri din oraşul Cehu Silvaniei au pus bazele Grupului Local al Tinerilor ce demarează activităţi de voluntariat, în special cele care se bazează pe lucrul cu copiii.

Animaţi de dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur şi de a aduce un plus de valoare mediului din care vin prin contribuţia lor individuală, mai mulţi tineri din Cehu Silvaniei desfăşoară activităţi de voluntariat sub denumirea de Grupul Local al Tinerilor. Grupul activează în parteneriat cu o asociaţie din Belgia, alături de alte organizaţii din alte oraşe ale ţării. Potrivit informaţiilor primite de la Raluca Radu, persoana care coordonează activitatea de la Cehu, până în acest moment, tinerii voluntari au dezvoltat în comunitatea lor o serie de întâlniri, cea mai importantă fiind sesiunea de cursuri privind tehnicile voluntariatului. Cei care s-au implicat activ au avut ocazia de a face schimb de experienţă cu tinerii voluntari din Constanţa. Mai mult decât atât, cei implicaţi în organizaţia de la Cehu au desfăşurat activităţi de ecologizare, activităţi recreative şi activităţi cu impact în comunitate, de curând tinerii vopsind băncile din parcul oraşului. Însă cea mai importantă rămâne pentru ei, după cum afirmă, ziua în care au desfăşurat o serie de jocuri şi ateliere de lucru alături de copiii de la Casa de Copii din oraş, în baza unui parteneriat pe care l-au încheiat cu această instituţie. Cei care şi-au pus timpul în slujba comunităţii nu au rămas nerăsplătiţi, astfel că patru dintre ei au participat la o tabără naţională alături de tineri din întreaga ţară, iar săptămâna trecută, în urma unor cursuri la care au luat parte, trei tineri din organizaţia de la Cehu Silvaniei au primit diploma de traineri în cadrul Grupului Local al Tinerilor. Aceştia sunt, alături de alţi doi tineri din Beiuş, singurii traineri din zona Transilvania. În continuare, echipa voluntarilor promite să fac

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu a fost internat din nou » Fostul mare campion la box este în stare foarte gravă

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, a ajuns aseară în stare foarte gravă la Spitalul Fundeni din Capitală.

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

VIDEO Cum se rezolvă subiectele la Română Evaluarea Națională 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 48 minute
Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru, de la Școala nr. 75, din București, a publicat rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2025, proba la Limba și literatura Română. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceasta explică, pas cu pa

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Caniculă până în weekend. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune

Press Alert acum 39 minute
Următoarele zile, vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor țării, dar în weekend temperaturi vor scădea, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM. Banat Până în data de 26 iunie, valorile termice vor crește semnificativ,

SuperLiga: Dinamo anunță plecarea unuia dintre titulari și aducerea unui mijlocaș de națională

HotNews acum 30 minute
Clubul Dinamo a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu formaţia daneză AC Horsens pentru transferul definitiv al mijlocaşului Patrick Olsen, dinamoviştii păstrând totodată un procent dintr-un viitor transfer. Tot luni, Dinamo a anunţat aducerea ci

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°