Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care majorează suma pe care statul este dispus să o plătească pentru serviciile de consultanţă, în vederea vânzării acţiunilor deţinute la Romtelecom SA. Din datele publicate în Monitorul Oficial reiese că documentul a fost aprobat în data de 4 septembrie.
Cu toate acestea, oficialii de la Palatul Victoria nu au spus nimic despre această ordonanţă, nici înainte şi nici după ce a fost aprobată. Documentul nu a fost trecut pe ordinea de zi şi nici pe lista cu actele normative adoptate oficial de către Executiv, în şedinţa de miercurea trecută.
Prin modificările aduse, Guvernul a majorat suma pe care statul este dispus să o achite firmei care va oferi consultanţă pentru privatizarea Romtelecom.
Astfel, în ordonanţa aprobată zilele trecute se precizează că „suma de 2 milioane lei aferentă încheierii contractelor de consultanţă pentru privatizarea SC Romtelecom SA reprezintă componenta fixă şi se poate angaja de la bugetul de stat”. În plus, în acelaşi text mai apare o prevedere cu privire la cheltuielile legate de plata componentei variabile a onorariului pe care îl va încasa firma. Banii vor fi plătiţi din bugetul Ministerul pentru Societatea Informaţională, care îşi va deconta cheltuielile respective din sumele încasate în urma privatizării Romtelecom.
Trebuie precizat că, prin rectificarea bugetară din luna iulie, Guvernul a stabilit că Ministerul pentru Societatea Informaţională poate să contracteze servicii de consultanţă, în sumă de maxim 2 milioane de lei, pentru finalizarea privatizării SC Romtelecom SA, fără să facă o distincţie între onorariul fix şi cel variabil.
Legislaţia în vigoare prevede că „în cazul în care contractul de consultanţă cuprinde numai componenta fixă a onorariului, instituţia publică implicată va încheia cu consultantul selectat un contract separat care va cuprind