Bucureştiul se află pe locul patru în Europa, după Istanbul, Kiev şi Varşovia, în funcţie de rata de creştere a stocului de spaţii de birouri estimată până la finele anului viitor, potrivit unui studiu al DTZ, care anticipează pentru Capitală un avans de peste 15%. „Cea mai mare dezvoltare este aşteptată în Istanbul, cu 620.000 de metri pătraţi de noi spaţii de birouri, respectiv o creştere cu 28% a stocului existent. Kiev ocupă locul doi, cu 275.000 de metri pătraţi (creştere de circa 20%). În Europa Centrală şi de Est, Varşovia, Bucureşti şi Praga vor avea cele mai mari niveluri ale ofertei noi“, se arată într-un studiu al DTZ privind piaţa birourilor din Europa în trimestrul al doilea.
Potrivit estimărilor DTZ, stocul de spaţii de birouri din Bucureşti ar urma să urce cu peste 15%, ceea ce ar însemna ca până la finele anului viitor să fie finalizate proiecte totalizând circa 300.000 de metri pătraţi, având în vedere că stocul modern de spaţii de birouri din Bucureşti se situează la circa 2 milioane de metri pătraţi. Autorii studiului se aşteaptă ca în întreaga Europă, în 2013 şi 2014, să intre pe piaţă 12 milioane de metri pătraţi de spaţii noi de birouri.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013
Bucureştiul se află pe locul patru în Europa, după Istanbul, Kiev şi Varşovia, în funcţie de rata de creştere a stocului de spaţii de birouri estimată până la finele anului viitor, potrivit unui studiu al DTZ, care anticipează pentru Capitală un avans de peste 15%. „Cea mai mare dezvoltare este aşteptată în Istanbul, cu 620.000 de metri pătraţi de noi spaţii de birouri, respectiv o creştere cu 28% a stocului existent. Kiev ocupă locul doi, cu 275.000 de metri pătraţi (creştere de circa 20%). În Europa Centrală şi de Est, Varşovia, Bucureşti şi Praga vor avea cele mai mari niveluri ale ofertei noi“, se ar