Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme plăcută şi în următoarele două săptămâni, meteorologii anunţând totuşi ceva precipitaţii în intervalul 11-13 septembrie, precum şi în intervalul 16-18 septembrie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a postat luni, pe site-ul propriu, o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 9-22 septembrie. În regiunea Transilvania, la începutul intervalului, temperaturile maxime se vor situa în prima jumătate a lunii septembrie în jurul valorii de 21 de grade, acestea urmând să crească apoi până la 23 de grade. Şi valorile minime vor fi în creştere, acestea urmând a se situa în jurul valorii de 11 grade. În aceeaşi informare se mai arată că după răcirea vremii, anticipată pentru zilele de 13 şi 14 septembrie, temperaturile maxime vor creşte până în jurul valorii a 20 de grade, ceea ce înseamnă un regim apropiat de cel normal. De precizat ar fi şi faptul că nopţile şi dimineţile se vor menţine relativ răcoroase după data de 14 septembrie, cu o medie de 8...9 grade. În ceea ce priveşte precipitaţiile, meteorologii informează că ploi pe spaţii mai extinse, posibil însoţite de fenomene electrice, se vor semnala în perioada 11-13 septembrie, când vor fi în general moderate cantitativ, dar şi între 16 şi 18 septembrie.
Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme plăcută şi în următoarele două săptămâni, meteorologii anunţând totuşi ceva precipitaţii în intervalul 11-13 septembrie, precum şi în intervalul 16-18 septembrie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a postat luni, pe site-ul propriu, o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 9-22 septembrie. În regiunea Transilvania, la începutul intervalului, temperaturile maxime se vor situa în prima jumătate a lunii septembrie în jurul valorii de