Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băiatul de 14 ani mort în tragedia de la Uricani încerca să strângă bani pentru şcoală

Publicat in Vremea Noua, marți 10 septembrie 2013 ·

Un copil de 14 ani mergea la muncă pentru a strânge bani de şcoală. Alţii strângeau bani de materiale pentru casă. Una dintre victime era însărcinată: „Ea ne-a dat vestea cea mare, iar acum copilul a pierit odată cu ea“, spune bunica celui care trebuia să fie tată, dispărut şi el. Şi şoferul ucigaş voia să câştige şi a plecat în cursă cu zece pasageri. „Pentru a mai lua un ban, şoferul a îngrămădit zece persoane pe şase locuri“, spune mătuşa unei victime.

Tragedia petrecută în cursul zilei de duminică la trecerea peste calea ferată de la Uricani, când unsprezece persoane au murit după ce au fost strivite de tren, a îndoliat două comune ieşene. Şapte familii îndurerate, care mai pot să-şi privească soţii, copiii sau fraţii doar în sicriu. Cel mai lovit de tragedie a fost satul Glodenii Gândului, din comuna Ţibăneşti, acolo unde cele mai multe familii trebuie să se pregătească de înmormântare. Rudele pot doar să-şi mai jelească morţii pe ultimul drum. Cei care au pierit aveau planuri mari, voiau să-şi întemeieze familii, să-şi ridice case şi să-şi contruiască un viitor. Cu ajutorul Primăriei din Ţibăneşti şi al unei societăţi ieşene, familiile vor primi ajutor financiar pentru a-i putea înmormânta creştineşte pe cei decedaţi.

CITIŢI ŞI: Tragedia de la Uricani. Una dintre victime, însărcinată? 11 persoane au murit

O mamă îşi plânge fiica, fiul şi nepoţelul

O tristeţe apăsătoare domneşte în Glodenii Gândului. O pancartă pe care este inscriţionat numele satului, învelită într-o eşarfă neagră, anunţă încă de la intrarea în sat că moartea şi-a făcut culcuş printre casele dărăpănate. Patru familii din comuna Ţibăneşti au fost distruse de inconştienţa unui şofer şi a autorităţilor. Cele mai multe trăiesc într-o sărăcie cruntă, în care pâinea de zi cu zi reprezintă un moft, darămite să pregăteşti o înmormântare. Chiar trei înmormântări, aşa cum e

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°