Guvernul a cedat, PNL a cedat, PSD (cu toate că Executivul a cedat) caută încă o soluţie de ieşire astfel încât să nu dea impresia că s-a cedat.

În mare, asta s-a întâmplat luni, când mult discutatul proiect minier de la Roşia Montană a fost băgat cu viteză sub preş, fără ca asta săşi însemne că subiectul a fost definitiv tranşat.

Ei bine, nu a fost, pentru că nici unul dintre decidenţii politici ai zilei nu este dispus să îşi asume în adevăratul sens al cuvântului continuarea sau, din contră, îngroparea investiţiei RMGC, raţiunile electorale şi jocul de culise din interiorul USL înceţoşându-le raţiunea.

Strigătoare la cer sunt, însă, două lucruri.

În primul rând, puterea, care controlează Guvernul şi are o majoritate parlamentară de 70%, nu ne-a lămurit ce ar trebui să facă, în general, România cu resursele pe care le deţine.

Să le exploateze sau nu? Să mai facă, în general, minerit sau nu?

Dacă ar trebui să lăsăm aurul, cărbunele, petrolul, gazele sau diverse metale în pământ, atunci există cumva un alt model de dezvoltare a economiei româneşti, unul care să suplinească dispariţia industriei extractive?

Există, dar este ţinut secret?

Sau, din contră, nu există, caz în care avem de-a face cu o clasă politică bună de dus în faţa Curţii Marţiale.

Apoi, în situaţia cealaltă, în care puterea de la Bucureşti este, în ciuda atitudinii pe care o are astăzi pe cazul Roşia Montană, de părere că trebuie să valorificăm resursele naturale, atunci cum ar trebui procedat?

Le exploatează statul, le-o scoate la suprafaţă corporaţiile?

Nici Crin Antonescu, nici Victor Ponta, nici Daniel Constantin nu au lămurit până acum opinia publică.

Prin urmare, deşi asistăm la un bâlci politic în care unii anunţă că sunt de acord, pentru se pronunţa a doua zi în sens contrar, deşi asistăm la o criză majoră în interiorul arcul