Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Holender în dialog despre cultură şi identitate, la Ateneul Român

Publicat in Adevarul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu“, va participa la cea de-a doua conferinţă despre cultură şi identitate, sub forma unei conversaţii, organizată de Institutul ASPEN România. Conferinţa va avea loc joi, 12 septembrie 2013, începând cu ora 15.00, şi va fi găzduită de Ateneul Român.

Institutul ASPEN este o organizaţie apolitică, dedicată promovării şi dialogului, leadership-ului şi dezvoltării economice, fiind într-o strânsă legătură cu Festivalul „George Enescu“, Instiutul Cultural Român, Biblioteca Central Universitară, Fundaţia Universitară Carol I şi OMA Vision, în seria „Festivalul Ideilor“.

Evenimentul este un fragment al conceptului Bucureştiul Creativ, o „olimpiadă“ culturală care se desfăşoară în paralel cu Festivalul „George Enescu“. Acesta reuneşte sub mantia sa expoziţii de artă urbană, dezbateri şi happening-uri şi le propune participanţilor o transformare a spaţiului public, cu ajutorul valorii şi creativităţii.

Scopul evenimentelor din seria „Festivalul Ideilor“ este să creeze un spaţiu de întâlnire interdisciplinar, inclusiv şi interogativ care să valorizeze contribuţii şi experienţe individuale şi să le pună în dezbatere. Participanţii la eveniment vor fi atât reprezentanţi ai mediului de afaceri, personalităţi culturale, reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi reprezentanţi ai presei culturale şi artistice.

Temele dezbătute în cadrul acestei întâlniri vor fi legate de importanţa festivalurilor de mare anvergura pentru dezvoltarea culturală, socială, economică şi urbană a comunităţilor, oraşelor şi ţărilor în care se desfăşoară. De asemenea, vor fi abordate şi modurile în care arta şi cultura, din ţară şi din străinătate, pot servi ca piloni ai identităţii sau ai noii identităţi româneşti şi europene.

Ioan Holender este directorul artistic al Festivalului „George

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 19 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°