Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia, prima victorie la Bucureşti împotriva României, după 88 de ani

Publicat in Pro Sport, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Reprezentativa Turciei a obţinut, marţi seară, pe Arena Naţională, prima victorie la Bucureşti împotriva naţionalei României, după 88 de ani, informează site-ul oficial al Federaţiei Turce de Fotbal.

Echipa României este adversara cu care Turcia s-a întâlnit de cele mai multe ori în cei 90 de ani de existenţă (25 de meciuri, 5 victorii pentru Turcia). Înainte de victoria de marţi, singurul succes al turcilor la Bucureşti s-a înregistrat într-un meci amical disputat la 1 mai 1925, scor 2-1. Ulterior, în cele nouă partide disputate între cele două reprezentative în România s-au înregistrat opt victorii ale tricolorilor şi o remiză.

De asemenea, pentru pentru prima dată Turcia nu a primit gol într-un meci jucat în deplasare în România.

Portalul beyazgazete.com scrie despre "coşmarul" România pentru Turcia, menţionând că bilanţul întâlnirilor dintre reprezentativele celor două ţări este în favoarea românilor. Astfel, din cele 24 de meciuri disputate până la întâlnirea e marţi (nouă oficiale şi 15 amicale), România a câştigat 13, Turcia 4 şi şapte s-au terminat la egalitate. Turcia a înscris 22 de goluri, iar România 47. Tricolorii sunt şi reprezentativa de la care turcii au primit cele mai multe goluri şi cu care s-au întâlnit de cele mai multe ori.

Potrivit medyaspor.com, naţionala Turciei, care s-a impus marţi în faţa României, scor 2-0, şi vineri în faţa Andorrei, scor 5-0, a reuşit pentru prima dată după trei ani să obţină două victorii consecutiv în meciuri oficiale. Precedenta serie de două victorii data din septembrie 2010, când turcii au învins naţionalele din Kazahstan, scor 3-0, şi Belgia, scor 3-2, în preliminariile Campionatului European din 2012.

De asemenea, la partida de pe Arena Naţională, Burak Yilmaz a devenit primul fotbalist care a înscris pentru naţionala Turciei în patru meciuri oficiale consecutive.

Presa t

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 17 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°