Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, potrivit căreia, vom avea parte de valori peste limitele normale ale acestei perioade. Şansele de precipitaţii sunt minime pentru aproape toată ţara.
Potrivit estimării meteorologilor, până pe 22 septembrie vom avea partea de zile călduroase, mai puţin în perioada 11-13, respectiv 16-18 septembrie când vom avea parte şi de ploi.
BANAT
Miercuri şi joi, temperaturile din timpul zilei se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, ajungând până la 24-25 de grade Celsius. Şi în timpul nopţilor va fi mai cald decât în mod normal, înregistrându-se 13-14 grade.
Pe 13 septembrie va fi mai rece, însă după această zi se va simţi din nou o încălzire, valorile menţinându-se la medii de 22-23 de grade. Nopţile şi dimineţile se menţin relativ răcoroase în intervalul 14 - 18 septembrie, cu 9-11 grade în medie, apoi posibil valori mai ridicate.
Ploi mai frecvente, însoţite de descărcări electrice vor fi în intervalele 11- 13 septembrie, respectiv 16 - 18 septembrie.
CRIŞANA
Temperaturile din timpul zilei vor fi caracterizate de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, în medie de 22 de grade şi se vor situa chiar peste cele obişnuite pe 11 septembrie, când valoarea medie va fi de 24-26 de grade.
După răcirea vremii de pe 13 septembrie, se va simţi o uşoară creştere a temperaturilor maxime până la medii de 21-22 de grade, aproape de cele normale pentru această perioadă. După 14 septembrie şi până spre sfârşitul intervalului de referinţă, nopţile şi dimineţile vor fi relativ răcoroase, cu valori în medie de 9-11 grade.
Ploi mai frecvente, posibil însoţite de descărcări electrice vor fi în intervalele 11-