Alexandra Olteanu, o dansatoare în vârstă de 16 ani care a fost alături de Loredana Groza în toate concertele ei importante, a intrat în comă după ce, spun părinţii, ar fi fost plimbată timp de 12 ore fără ca medicii să-i pună un diagnostic corect, potrivit cancan.ro.
Niciun semn nu avea să prevestească începutul acestei drama care, pur si simplu, i-a socat pe colegii de scenă ai Alexandrei. Tanara nu a lipsit de la niciun antrenament şi aştepta cu sufletul la gura fiecare concert.
Tot calvarul a început în urmă cu o săptămână, când Alexandra a ajuns la Camera de Gardă a Spitalului Matei Balş din Capitală pentru că se simţea rău. Părinţii bănuiau că ar fi vorba de o meningită, însă medicii au trimis-o acasă spunând că este vorba despre otită.
A doua zi, fata a revenit la spital pentru că starea ei se înrăutăţise, iar după 12 ore de plimbat de la un medic la altul medicii au reuşit să îi pună un diagnostic meningoencefalită.
Alexandra se află acum în comă, medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele ei de supravieţuire, iar părinţii caută ajutorul divin. Ei se roagă la o mănăstire de lângă Bucureşti. Totodată, părinţii spun că este vorba de un malpraxis şi vor să li se facă dreptate.