Poate încă nu realizăm, dar asistăm live la o altă bucățică de istorie a tenisului. Ultimul Slam al anului ne-a dat niște răspunsuri și a propus alte întrebări noi. Rivalitatea dintre Nadal și Djokovic deschide calea pentru multe teme de discuție interesante. Câteva dintre ele:

1. Vântul bate acum din altă direcție

Câștigând pentru a 3-a oară în 2013 cu Djokovic, două dintre aceste victorii fiind în meciuri foarte importante de Slam, Nadal a schimbat complet sensul în care merge această rivalitate memorabilă. În fapt, el n-a pierdut contra sârbului decât o singură dată în ultimele șapte partide directe, timp în care l-a învins pe Nole în două finale și o semifinală de Slam, plus în două finale de Masters. Încet, încet, Nadal nu doar că a rezolvat problema de match-up care l-a făcut să sufere atât de mult în 2011 și la AO 2012, ba a și reînceput să-l domine pe singurul jucător capabil să îi stea în cale la ora actuală.

Cumva, finala de la Australian Open 2012, pierdută atât de dramatic, l-a făcut pe Rafa să înțeleagă că poate să pună capăt acelei serii negre: la acel moment, Nole adunase șapte victorii consecutive asupra lui Nadal, toate șapte în finale, unele într-o manieră destul de clară. Paradoxal, dintr-o înfrângere atât de dureroasă s-a născut răspunsul. Nu întâmplător, găsirea soluției la problema Djokovic echivalează cu reîntoarcerea virtuală pe primul loc din lume.

2. E imposibil pentru Rafa să facă față nivelului maxim al lui Djokovic. Dar...

Și totuși, Djokovic a avut în mână măcar două dintre aceste meciuri: la Roland Garros a avut break în setul decisiv, în vreme ce la US Open părea aproape desprins în câștigător în setul trei. De fiecare dată a avut șanse să se desprindă cu un dublu break și tot de fiecare dată a lăsat momentul să-i scape printre degete. Deși îl avea pe Rafa în corzi. Mereu foarte coerent în disc