Rudolf Buchbinder va dirija miercuri şi joi, la Ateneu, Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, în program fiind astă-seară concertele nr. 2, 4 şi 3, iar mâine seară concertele nr. 1 şi 5 pentru pian şi orchestră de Beethoven.
Articol realizat de Elena Zottoviceanu
Când un afiş propune publicului integrala concertelor pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven (1770-1827) îţi spune cam totul despre cel care îndrăzneşte să abordeze acest colos. Luate împreună, cele cinci concerte constituie un monument nu numai ca dimensiuni şi solicitare tehnică, ci şi prin extinderea ideatică, prin substanţialitatea muzicii care cere o concentrare maximă. Rudolf Buchbinder este unul dintre foarte puţinii interpreţi care se aventurează într-o asemenea încercare; el trasează astfel parcursul istoric al unui gen muzical, căruia geniul beethovenian i-a consolidat rădăcinile prin referirile la trecut (Mozart, Haydn etc.), dar a aruncat şi flashuri puternice înspre viitor (Liszt, Brahms, Prokofiev etc).
După ce principiul concertant care opune orchestra şi solistul fusese definit de Mozart, conferind pianului solist un rol expresiv esenţial, Beethoven descoperă sursele unui dialog poetic inovator infinit de bogat în conlucrarea dintre cei doi participanţi. Şi chiar dacă primele două concerte pentru pian sunt încă tributare esteticii secolului al XVIII-lea, dimensiunile sonore şi temporale, concepţia simfonică sau limbajul pianistic prevestesc deja trăsături ce vor deveni modele neîntrecute pentru cel puţin două veacuri.
VISARE ŞI REFLECŢIE
Deşi mai puţin celebru decât confraţii săi, Concertul nr. 2 în Si bemol major nu este nici el de neglijat. Este o muzică substanţială, abundentă melodic, plină de farmec şi de eleganţă.
Partea I, Allegro con brio, păstrează tiparul clasic, centrat pe două teme princip
