Să vorbeşti despre cancer, când România este în aceste zile împărţită în două, pe două mari subiecte - Roşia Montană şi euthanasierea câinilor vagabonzi, pare că nu eşti ancorat în realitate. Au trecut zilele când pacienţii bolnavi se plângeau că nu-şi găsesc locul pe lista beneficiarilor de medicamente scumpe care se acordă gratuit, aşa că la ce bun. De rezolvat, nu rezolvăm nimic, doar că nu poţi să nu-ţi pui o grămadă de întrebări când auzi de cazuri absolut înfiorătoare, de cancere la copii, de cancere la părinţi care de-abia şi-au învăţat copiii să meargă. Şi nu poţi să nu te revolţi când auzi, în toiul discuţiei despre un nou program de screening, de data asta al cancerului de col uterin, că „la testare vin femeile din mediul urban, femeile cu cancer nu vin, acolo încă nu ajungem!”. Sunt deja imagini disparate, dar care au în comun disperarea celor aflaţi în astfel de situaţii, şirul de întrebări fără răspuns, constatarea amară: „A crescut incidenţa, auzi tot mai des de cancer, la vârste tot mai mici!”.

Statisticile tocmai asta spun, e adevărat. Numărul de îmbolnăviri cu diverse tipuri de cancer creşte de la un an la altul. Bun, şi la ce mă ajută statistica? La ce mă ajută şi dezbaterile cu miniştrii implicaţi şi responsabili, care se angajează ca din banii pentru programul de cancer să dea la toată lumea, nu doar oncologului. La ce mă ajută angajamentul aceluiaşi personaj că se va investi în sectorul sanitar în prevenţie, când în acest an a lăsat prevenţia fără bani din primele luni. Sunt doi ani de când, în urma unui zvon că nu ştiu ce-ar mai face vecinii noştri bulgari la centrala de la Kozlodui, întrebat de numărul de cancere în evidenţă pe zona Caracal, medicul oncolog recunoştea că sunt cam multe. Primarii din comunele sudice ale judeţului spuneau şi ei că s-au gândit şi nu prea la acest aspect, dar când soarta îl loveşte pe unul de lângă