Cu o săptămână şi jumătate înainte de alegerile legislative din Germania, Uniunea Creştin Democrată, partidul al cărui lider este Angela Merkel, este în continuare în frunte sondajelor, cu toate că principalul rival politic, Partidul Social Democrat, este într-o uşoară creştere potrivit ultimului sondaj făcut public miercuri.
Potrivit sondajului realizat după dezbaterea televizată între Angela Merkel şi principalul contracandidat, social-democratul Peer Steinbruck, coaliţia de dreapta formată din Uniunea Creştin Democrată şi Uniunea Socială Creştină, au în jur de 39% din intenţia de vot a electoratului, cu un punct procentual mai puţin faţă de săptămâna trecută.
Partidul Social Democrat a progresat cu două puncte procentuale, la 25%, potrivit sondajului realizat de Stern pentru canalul de televiziunea RTL.
Împreună actualul partener de guvernare, FDP, partid care are 6% din intenţia de vot, creştin-democraţii conduşi de Merkel ar putea să continue să guverneze, dat fiind că şi partenerul de bază al social-democraţilor, Partidul Verzilor, este într-o scădere de două puncte procentuale, ajungând la 9%.
Cu toate acestea, analiştii politice din Germania atenţionează că rezultatele alegerilor legislative de pe 22 septembrie sunt foarte greu de prevăzut în acest an.
Profesorul Wolfanf Gibowski, analist politic la Universitatea din Potsdam şi cofondator al Grupului de Cercetare Electorală declara săptămâna trecută că „este de departe cel mai greu de prevăzut scrutin din Germania ultimelor decenii”.