Guvernul României a modificat printr-un ordin emis de miniştrii societăţii informaţionale, muncii şi finanţelor, publicat marţi în Monitorul Oficial, lista criteriilor de eligibilitate pentru scutirea de impozit pe venit acordată programatorilor, ceea ce va face ca numărul de softşti care beneficiază de această facilitate să fie mai mare cu câteva mii, potrivit unor estimăril ale industriei de software.
Una dintre cele mai importante modificări este creşterea de la şase la 14 a numărului de specializări universitare acceptate pentru ca statul să acorde scutirea de impozit pe venit. Spre exemplu, faţă de anul 2004, de acum înainte programatorii care au absolvit universităţi cu specializarea fizică informatică sau chimie informatică vor avea acces la scutirea de impozitul pe venit.
“Este o modificare binevenită, care consfinţeşte o stare de fapt: că în industria de software lucrau şi oameni cu alte specializări universitare decât cele incluse în varianta iniţială a ordinului. Este un semnal bun pentru alte companii care vor să deschidă în România centre de cercetare & dezvoltare, de programare”, a declarat pentru ZF Andrei Pitiş, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
Potrivit estimărilor lui Pitiş, în prezent circa 20.000-30.000 de programatori beneficiază de scutirea de impozit pe venit introdusă în anul 2004, iar odată cu noile prevederi ale ordinului, alte câteva mii de softişti vor deveni eligibili să aplice pentru facilitatea fiscală.
În România şi-au deschis centre de dezvoltare software unele dintre cele mai mari companii de profil din lume, de la Oracle până la IBM sau HP, dar şi multe companii mai mici.
În anul 2004, când a fost introdusă această scutire de impozit, facilitatea era acordată doar programatorilor abolvenţi ai unei facultăţi cu una dintre următoarele şase special