Mă aflu la cules de… rechizite! Începe anul şcolar şi liceanul meu se pregăteşte, prin mine (!), să se prezinte, ca un şcolar silitor, în clasa a X-a. Deşi ţin în mână o listă precisă, îmi place să mă plimb printre rafturi, chiar şi înghiontindu-mă cu o masă disperată de alţi părinţi, şi-mi amintesc, vrând-nevrând, de primele mele zile de şcoală. Atunci nu prea aveai ce alege din librării. Toate caietele dictando sau cu pătrăţele erau la fel, aveau nişte coperte anoste, de te grăbeai să le îmbraci în învelitorile de plastic pentru a le ascunde hidoşenia cenuşie. Asta în fericita epocă în care polimerii Elenei Ceauşescu strecurau în galantare învelitori din plastic, pentru că am prins şi vremuri în care mama îmi învelea conştiincioasă caietele şi manualele în hârtie albastră. Etichetele erau de-un singur fel, echerele - idem, compasul era unul singur şi mai totdeauna se strica după vreo trei ore de geometrie. Pentru desen, erau două variante: acuarele sau guaşe. Pensulele, mai subţiri sau mai groase, până la capătul primului trimestru rămâneau, ca o regulă, fără păr. Singurele lucruri care-ţi bucurau privirea, spărgând monotonia ghiozdanului, erau "chinezăriile". Creioanele cu gumă, ascuţitorile de diverse feluri, gumele de şters, toate declanşau adevărate colecţii în rândul colegilor strângători...
Vremurile acelea au ajuns la fel de prăfuite precum primul meu carnet de elev. Acum, un corn al abundenţei şi-a făcut de cap şi prin librăriile românilor. Sau prin supermarketuri. E, într-adevăr, unul dintre lucrurile care contrastează inedit cu trecutul nostru: să poţi băga, în acelaşi coş de cumpărături, şi kilogramul de brânză, şi snopul de caiete! Doar forfota premergătoare lui 15 septembrie a rămas aceeaşi. În rest, rafturile te bucură acum cu o ofertă uluitoare, te întristează însă cu preţuri cărora, dacă ai un salariu decent, cu greu le poţi face f