Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Bihor întâlneşte revelaţia Cupei României

Publicat in Bihor Online, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Scris de Teodor Biriş - Miercuri, de la ora 16:30, FC Hidişel şi FC Bihor se confruntă în turul V.

Cupa României este cunoscută drept competiţia surprizelor. O dovedeşte pe deplin în acest sezon echipa bihoreană FC Hidişel, care a trimis la plimbare deja trei echipe mai bine cotate şi cu bugete mult mai mari. Naţional Sebiş (3-1), CS Oşorhei (1-0) şi Şoimii Pâncota (2-0), toate trei grupări de Liga a III-a, au simţit pe pielea lor ambiţia şi entuziasmul jucătorilor care alcătuiesc formaţia comunei Hidişelu de Sus.

Ajunsă în turul V al Cupei României, o premieră pentru o grupare din Liga 4 Bihor, FC Hidişel are parte astăzi de un adversar mult mai puternic, chiar dacă FC Bihor pare mai preocupată de campionat. „Cupa României este o competiție a surprizelor. Sper să facem un joc bun și să continuăm și în această competiție. Vor juca și jucătorii care au evoluat mai puțin”, susţine antrenorul Gheorghe Ghiț, care nu poate conta pe Ianc şi M. Popa, ambii cu probleme medicale.„Ambiţie extraordinară”

FC Hidişel aşteaptă cu optimism duelul cu mai valoroasa lor adversară. „Este cel mai important joc de la înfiinţarea echipei noastre. Sunt convins că băieţii vor evolua cu o ambiţie extraordinară, dornici să arate că nu întâmplător au ajuns până în turul cinci al Cupei României. Ne bazăm şi pe avantajul terenului propriu, unde am pierdut un singur meci în trei ani”, afirmă Spiridon Baltsavias, finanţator al gazdelor. Cert este faptul că cine va învinge se va duela în „şaisprezecimi” cu o echipă din Liga 1.

Partida va începe la ora 16:30 pe terenul comunal din Hidişelu de Sus şi va fi arbitrată de sătmăreanul Ovidiu Mazilu, ajutat de asistenţii Petru Gaşpar şi Raul Ghiciulescu, ambii din Timiş.

Observatori din partea FRF au fost delegaţi Mircea Ciglenean (Cluj) şi Viorel Vancea (Oradea).

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°