Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Din paradoxurile României: gară modernă de peste 150 de milioane de lei, dar fără toaletă pentru călători

Publicat in Adevarul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Proaspăt schimbată la faţă, în urma unor lucrări de renovare şi modernizare, Gara din Vaslui arată acum ca cele din marile oraşe. Cu toate că la „vremuri noi“ ar trebui să se shimbe şi mentalitatea, nu acelaşi lucru şi despre acest obiectiv. O meteahnă veche îi trimite pe călători la wc-ul de pe peron, contra unei taxe, deşi există o toaletă ultramodernă, dotată la standarde europene.

Vasluienii se pot lăuda şi ei că, în sfârşit, au o gară la fel ca în oraşele mari, modernizată şi dotată la cele mai înalte standarde. Lucrările de refacere a staţiei CFR au costat 156,4 milioane de lei, din care 69,6 milioane de lei au provenit de la bugetul de stat, iar 86,7 milioane de lei din fonduri europene.

Interesant este faptul că, deşi constructorii au terminat lucrarea în luna mai 2013, un singur tronson este blocat călătorilor. Este vorba de holul care face legătura ci toaleta pentru persoane cu handicap, cu camera rezervată „mamei şi copilului“ şi cu toaletele pentru bărbaţi şi femei.

Dacă cineva are nevoie să îşi satisfacă necesităţile fiziologice este nevoit să folosească wc-ul de pe peron, care aparţine tot de staţia CFR, dar care percepe de o taxă de intrare de 1 leu. Şeful gării, Cătălin Aprodu se disculpă şi dă vina pe faptul că nu a luat lucrarea în primire.

„Nu s-a făcut încă recepţia lucrării, aşa că am obturat accesul. Se poate folosi WC-ul de pe peron, care este tot al nostru. E adevărat că se percepe o taxă, dar să ştiţi că nu e abuzivă. Trebuie cumpărat detergent, hârtie igienică şi se păstrează şi curăţenia“, a spus Cătălin Aprodu, citat de odv.ro.

Firma care a închiriat WC-ul de pe peron şi care se bucură din plin de clienţi este ISIS Comprest SRL Bârlad.

Citeşte şi:

Arcada Company va reface gara din Vaslui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°