Premieră în Justiţia românească! Un Ordin călugăresc catolic din Oradea, Premonstratens, vrea reluarea unui proces început în 1936 despre care susţine că nu s-a finalizat până în ziua de azi, pentru a-şi recupera averi care valorează în prezent sute de milioane de euro.
Atunci, în urmă cu aproape opt decenii, constatând că Ordinul Premonstratens nu avea calitatea de persoană juridică, deci nu putea deţine în proprietate bunuri imobile, dar şi în baza unor documente ce arătau că încă din perioada Imperiului Austro-Ungar pământurile pe care le exploata nu au fost ale sale, ci ale statului, Judecătoria Oradea dispunea înscrierea în Cartea Funduară a proprietăţii Statului Român.
Acum, la 76 de ani distanţă, profitând că şi-au dobândit personalitatea juridică datorită neştiinţei de carte şi de lege a politicienilor care au condus Secretariatul de Stat pentru Culte după Revoluţie, Premonstratenşii încearcă marea lovitură. Să întoarcă istoria până în Evul Mediu şi să pună stăpânire pe un imobil impozant din centrul Oradiei şi pe întinse terenuri din împrejurimile acestuia.
Revizionism în justiţie
Până nu demult, orice orădean ştia că, aşa cum Ordinul călugărilor catolici Mizericordieni revendică sediul fostei Policlinici Mari din strada Republicii după ce a reprimit deja localurile fostului Spital de Boli Infecţioase din bulevardul Magheru şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă din strada Snagov, Premonstratenşii pretind clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din strada Roman Ciorogariu şi terenurile din centrul staţiunii Băile Felix, afirmând că acestea le-au aparţinut "în netulburată stăpânire" încă din Evul Mediu, de prin secolul XII, de când există în această parte de lume. Era vorba de 27 de terenuri din staţiune, totalizând 135.619 metri pătraţi, unele ocupate cu construcţii.
Anul aceasta, însă, Ordinul Premonstratens a venit cu o