Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat: cinci din tablourile furate de la Rotterdam au fost date unui bărbat

Publicat in Antena 3, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Cinci dintre tablourile furate de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost predate de mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, unui bărbat, a spus marţi, după termenul de la Judecătoria Sectorului 3, avocatul Cătălin Dancu, apărătorul bărbatului.

Dancu a spus că tablourile ar fi ajuns, imediat după arestarea lui Radu Dogaru, la o persoană "trimisă" de acesta, care nu şi-a declinat identitatea în faţa Olgăi Dogaru, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă anchetatorii au aflat cine este persoana căreia Olga Dogaru i-a dat tablorile, Dancu a menţionat că nu, fiind cunoscută doar procedura în care au fost predate tablourile.

Înaintea termenului de marţi, Dancu a spus, în legătură cu tablourile furate de la muzeul din Rotterdam, că cinci dintre acestea ar fi, în opinia lui, în Republica Moldova, iar celelalte două s-au pierdut în Belgia.

La termenul de marţi al procesului, avocaţii care îi apără pe Radu Dogaru, Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Olga Dogaru au cerut restituirea dosarului la procurori şi punerea în libertate a celor patru.

Instanţa a rămas în pronunţare pe aceste aspecte, urmând să decidă şi dacă Fundaţia Triton, căreia aparţineau cele şapte opere de artă furate, mai este parte vătămată în acest caz. De asemenea, instanţa a dat un nou termen pe fond pe 22 octombrie.

Dancu a mai menţionat că Radu Dogaru şi Petre Condrat vor recunoaşte faptele săvârşite şi vor să fie judecaţi în baza probelor de la Parchet.

Judecarea dosarului privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.

Avocaţii lui Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au arătat atunci că cei trei le-au spus că tablourile furate de la muzeul din Rotterdam nu au fost arse, aceştia aşteptând cadrul procesual corect pentru a le p

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 11 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°