Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, în colaborare cu ofiţeri ai Serviciului pentru Imigrări Constanţa, au descoperit astăzi dimineaţă, o ambarcaţiune care naviga la 15 mile travers de satul 2 Mai, şi la bordul căreia se aflau 31 migranţi sirieni şi afgani, care le-au cerut ajutor să fie duşi la mal.
Ambarcaţiune de mici dimensiuni, cu o lungime de numai 8 metri, a fost identificată în jurul orei 2,00 prin Sistemul de Supraveghere al Traficului la Marea Neagră al Gărzii de Coastă. Imediat, în zona indicată, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o ambarcaţiune a Grupului de Nave Constanţa. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii de frontieră au constatat că la bordul micii ambarcaţiunii suspecte erau înghesuie zeci de persoane, bărbaţi, femei şi copii, unii dintre ei echipaţi cu veste de salvare şi care ameninţau că se aruncă în apă. În urma acţiunii de salvare, care s-a desfăşurat în 40 de minute, migranţii au fost transferaţi la bordul navei poliţiei de frontieră. Cei 31 de migranţi, 10 bărbaţi, 7 femei şi 14 copii, au fost aduşi în siguranţă, în bazinul portuar al Grupului de Nave Mangalia. Din cercetări s-a stabilit că este vorba de patru familii siriene şi două afgane. Una dintre femei, de origine siriană, era însărcinată. „Migranţii vor fi trasportanţi, la sediul Poliţiei de Frontieră Constanţa, fiind cercetaţi pentru intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat” spune purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Niculescu.
Aproape 100 de refugiaţi, fugiţi din Siria pe mare, au cerut azil politic în România
Şeful Serviciului pentru Imigrări Constanţa, Ion Obreja declară la rândul lui că „dacă refugiaţii, dat fiind situaţia din Siria, vor cere azil politic în România, vor fi trimişi la Centrul pentru Azilanţi de la Galaţi”. Numărul refugiaţilor sirieni care în ultimele două luni au fost depistaţi la bordul a trei nave care au i